UTILIZATOR
PAROLA
ENTITATE PUBLICA
4 octombrie 2011
Isarescu: Cum facem bugetul daca nu mai vin bani din economie?
Schimbarea prognozei de crestere economica pentru 2012 va avea consecinte asupra constructiei bugetare, a declarat astazi , la Romania Financial Forum, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. "Ne schimbam prognozele de crestere economica in principal pentru ca nu mai putem sa mizam pe aceeasi crestere a exporturilor. Am fi nerealisti. In momentul in care ti-ai schimbat prognoza urmeaza o serie de consecinte pentru constructia bugetara si apare problema intre realitate si perceptie. Lumea politica lucreaza cu perceptii si trebuie sa acceptam ca perceptia este mai tare decat realitatea", a afirmat Isarescu, citat de Agerpres. Oficialul BNR a subliniat ca Romania se afla inaintea unui an electoral si ca nu numai specialistii in economie si finante devin constienti ca sunt constrangeri bugetare puternice. "Se discuta in permanenta despre solutii dintre cele mai diferite. Cateodata solutiile, pentru noi, par sa fie glumete, dar ele se discuta. In societatea romaneasca nu pot sa fie trecute cu vederea aceste dezbateri extrem de mediatizate", a spus guvernatorul bancii centrale. Finantarea deficitului Acesta a spus ca a trata finantarea deficitului ca floare la ureche este o mare eroare. "Sa nu uitam in prezent ca avem un deficit de cont curent de 4 la suta in conditii de recesiune, care s-ar putea sa creasca, nici nu stim. Avem o mare necunoscuta, cum va reactiona economia romaneasca la o crestere de 4 la suta. Ramanem cu un deficit extern de 4 la suta. Adica sa atraga bani din exterior, sa atraga investitii directe. Nokia a plecat. Vin altele. Poti sa-ti bazezi un program de dezvoltare pe o necunoscuta mare", a intrebat retoric Isarescu. Coalitia de guvernare va lua in discutie, in maximum doua saptamani, posibilitatea modificarii tintelor de deficit bugetar si crestere economica pe anul 2012, au declarat ieri surse din coalitie. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a confirmat ca trebuie reanalizati parametrii viitorului proiect de buget pe anul 2012. Pentru anul 2012, Guvernul a stabilit cu FMI si Comisia Europeana o tinta de deficit bugetar de 3% din PIB si de crestere economica de 3,5%, insa premierul Emil Boc a recunoscut ca obiectivele se vor modifica pe fondul problemelor economice din zona euro.

citeste tot articolul publicat de www.evz.ro